În ultimii ani, în paralel cu preocuparea excesivă pentru o alimentație sănătoasă, au apărut în lumea comerțului numeroase alternative la zahărul rafinat: siropul de agave, siropul de curmale sau siropul de arțar. Aceste produse sunt adesea prezentate ca fiind mai „naturale” și, prin urmare, mai sănătoase, promițând un impact mai redus asupra glicemiei și chiar beneficii suplimentare prin conținutul lor de micronutrienți. Cu toate acestea, studiile clinice și meta-analizele publicate în ultimul deceniu arată că aceste percepții sunt, în mare parte, mituri întreținute de marketing și nu reflectă realitatea fiziologică.
Toate aceste siropuri sunt formate în principal din zaharuri simple: glucoză și fructoză, care formează sucroză sau zahărul. Indiferent de proveniență, organismul le metabolizează rapid, ceea ce determină creșteri semnificative ale glicemiei postprandiale. Acest fenomen este urmat de secreție crescută de insulină, care, pe termen lung, favorizează dezvoltarea rezistenței la insulină și contribuie la apariția sindromului metabolic și a diabetului zaharat tip 2. Deci, implicit, în rândul pacienților cu diabet zaharat tip 2, aceste categorii alimentare nu constituie o alternativă a zahărului alb/brun. Un studiu publicat în Nutrients (2020) arată că înlocuirea zahărului alb cu sirop de agave sau arțar nu reduce răspunsul glicemic semnificativ la persoanele fără diabet zaharat, confirmând astfel faptul că aceste produse nu aduc beneficii metabolice reale.
Mai mult decât atâta, un argument frecvent folosit pentru promovarea siropului de agave este indicele glicemic mai scăzut. Această caracteristică se datorează conținutului ridicat de fructoză. Totuși, dovezile arată că aportul crescut de fructoză favorizează acumularea de grăsime în ficat dar și acumularea de colesterol pe vase, crescând astfel riscul de steatoză hepatică non-alcoolică sau „ficat gras” cum este cunoscut în popor și formarea de plăci de aterom.
Siropul de curmale este perceput ca fiind mai nutritiv datorită conținutului de minerale și antioxidanți. Cu toate acestea, s-a observat că aceste concentrații sunt reduse și fără relevanță clinică atunci când produsul este consumat în cantități obișnuite. Beneficiile fructului întreg, bogat în fibre și fitonutrienți, nu se regăsesc și în sirop.
Siropul de arțar este apreciat pentru aroma sa distinctă și pentru conținutul de mangan și polifenoli. Cu toate acestea, majoritatea studiilor arată că efectul antioxidant este modest și insuficient pentru a contrabalansa impactul glicemic și caloric ridicat. De exemplu, analiza realizată recent. a arătat că siropurile de arțar sau agave au o capacitate antioxidantă extrem de scăzută comparativ cu alimentele integrale bogate în polifenoli.
Pentru persoanele cu diabet zaharat sau rezistență la insulină documentată, consumul acestor produse nu este o alternativă sigură. Ele produc aceleași vârfuri glicemice și, implicit, insulinice și pot agrava dezechilibrele existente. Organizații precum World Health Organization și American Heart Association recomandă reducerea globală a zaharurilor adăugate la sub 10% din aportul caloric zilnic, fără a face diferența între zahărul rafinat și siropurile „naturale”.
În concluzie, zahărul prezintă mai multe alternative alimentare, deghizate sub denumiri diferite. Acestea sunt strategii de marketing, însă zahărul tot zahăr rămâne indiferent de forma vândută. Efectele acestor varietăți alimentare este similar, iar eticheta trebuie citită cu atenție de fiecare dată. Prin urmare, singura strategie eficientă pentru prevenția diabetului și a complicațiilor metabolice rămâne reducerea globală a zaharurilor adăugate și orientarea către alimente integrale, bogate în fibre și nutrienți protectori.
