Obezitatea este una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică ale secolului nostru. Suntem tentați să credem că totul are legătură cu alegerile personale și voința, însă știința ne-a demonstrat că genele joacă un rol important. Studiile familiale și pe gemeni au arătat că ereditatea poate explica între 40% și 70% din variabilitatea indicelui de masă corporală. Totuși, aceste procente trebuie interpretate cu foarte multă atenție: ele nu înseamnă că obezitatea este predestinată, ci că există o interacțiune continuă între gene și factorii de mediu.
Până în prezent, cercetările genetice au identificat în jur de 100 de markeri asociați cu obezitatea. Împreună, aceștia explică însă mai puțin de 3% din diferențele de IMC dintre două persoane. Gena FTO, adesea numită și „gena îngrășării”, este cea mai cunoscută, dar explică sub 1% din variațiile de greutate. Așadar, influența sau predispoziția genetică există, dar este mult mai mică decât efectul pe care îl are comportamentul nostru zilnic. Puterea genelor rămâne vizibil mai mică decât puterea porției din farfurie.
De altfel, studiile arată că varianta acestei gene FTO nu ne împiedică să slăbim atunci când urmăm o intervenție nutrițională sau un program de scădere ponderală. Persoanele cu această predispoziție genetică pierd în greutate la fel de eficient ca cele fără acest marker pozitiv. Această descoperire este esențială, deoarece ne arată că, din punct de vedere fiziologic, nu suntem condamnați la obezitate din cauza genelor în totalitate.
Pe lângă FTO, mutațiile rare ale genei MC4R sunt asociate cu forme severe de obezitate debutate in perioada copilăriei. Cu toate acestea, ele reprezintă cazuri excepționale, nu regula. Pentru majoritatea dintre noi, genele doar cresc susceptibilitatea, dar nu dictează inevitabil rezultatul. Mediul rămâne factorul decisiv: dieta bogată în alimente ultraprocesate, sedentarismul, stresul și lipsa somnului sunt elemente care amplifică predispoziția genetică.
Epigenetica adaugă o nouă perspectivă. Modul în care genele se exprimă este influențat de mediul nostru. De exemplu, obezitatea maternă și expunerea intrauterină la hiperglicemie cresc riscul ca și copilul să dezvolte obezitate mai târziu în viață. Astfel, „moștenirea” nu este doar genetică, ci și metabolică, perpetuându-se de la o generație la alta.
Nu putem ignora nici impactul psihologic al acestor informații. Pentru unii dintre noi, a ști că există o predispoziție genetică spre obezitate poate fi motivant: devenim mai conștienți de alegerile noastre și de importanța unui stil de viață sănătos. Pentru alții, însă, aceeași informație poate duce la resemnare, la convingerea că „este o moștenire de familie” și că nu se mai poate schimba nimic. Realitatea este alta: genele pot încărca pistolul, dar farfuria apasă pe trăgaci.
Din perspectivă clinică, aceste date ne arată că stigmatizarea persoanelor cu obezitate ca fiind „lipsite de voință” este complet greșită. Suntem diferiți din punct de vedere genetic și nu răspundem identic la aceiași stimuli alimentari. Însă acest lucru nu înseamnă că suntem neputincioși. Intervențiile personalizate, de la consiliere nutrițională și psihologică până la terapii farmacologice sau chirurgicale, pot oferi rezultate eficiente, indiferent de bagajul genetic.
Prin urmare, obezitatea este rezultatul unei combinații complexe între predispoziția genetică și factorii de mediu. Genele au un rol, dar unul modest, explicând doar o mică parte din diferențele de greutate între oameni. Mult mai importantă rămâne influența farfuriei și a stilului de viață. Vestea bună este că asupra acestora avem control și, prin alegeri sănătoase, putem contracara chiar și predispozițiile genetice cele mai nefavorabile.
