În nutriție, „opiniile” s-au înmulțit mai repede decât studiile. Le vedem peste tot: în feed, la TV, în conversații, spuse cu siguranță, dar, prea des, fără ancore în metode, fără referințe, fără responsabilitatea pe care o cere medicina bazată pe dovezi. Când lipsesc nuanța, contextul și rigoarea, recomandările devin sloganuri, iar oamenii ajung să navigheze între promisiuni fără criterii de validare.
Eu aleg o altă cale: să vorbesc despre alimentație cu o disciplină măsurabilă. Da, am și eu opinii; diferența este că sunt opinii documentate, formate în programul meu de doctorat și susținute de rezultate publicate și măsurători obiective. În acest blog, veți găsi explicații pe înțelesul tuturor, dar construite pe date, nu pe impresii, cu limitele asumate și cu concluzii proporționale cu dovezile disponibile.
Concluziile sunt desprinse din cercetarea publicată despre modele alimentare cu aceeași energie totală, dar cu distribuții diferite de macronutrienți, comparate cu abordări hipocalorice clasice. Îmi asum că în nutriție „toată lumea are păreri”; ceea ce urmează sunt opiniile mele documentate, sprijinite de datele pe care le-am măsurat.
Primul lucru pe care l-am observat a fost că nu contează doar câte calorii mănânci, ci cum sunt împărțite. Modelele izocalorice cu carbohidrați controlați au dus, în ansamblu, la o remodelare mai vizibilă a adipozității abdominale decât simpla reducere calorică. S-a observat un impact pozitiv asupra circumferinței abdominale, iar distribuția țesutului adipos la nivelul trunchiului s-a schimbat într-un mod care, clinic, înseamnă risc cardiometabolic mai mic. Cu alte cuvinte, nu orice scădere în greutate este echivalentă: direcția în care se orientează adipozitatea centrală, din jurul organelor face diferența.
Al doilea element, decisiv pentru menținerea rezultatelor, este masa musculară. Abordările izocalorice cu aport proteic susținut au protejat cel mai bine masa slabă; în condiții de antrenament și ritm alimentar disciplinat, au părut chiar să încurajeze o dinamică favorabilă a componentelor active ale corpului. Modelele cu carbohidrați reduși au menținut, în general, corect această masă activă, în timp ce regimurile hipocalorice au fost mai dispuse să scadă atât grăsimea, cât și masa musculară. Pentru practică, mesajul este clar: dacă urmărești un rezultat durabil, nu te uita doar la cântar, ci la ce se întâmplă cu masa slabă.
A treia piesă din puzzle este metabolismul de repaus. Dietele foarte restrictive energetic tind să îl scadă semnificativ, iar revenirea nu este întotdeauna simplă. În schimb, modelele izocalorice bine compuse: cu proteină adecvată și carbohidrați gestionați, s-au dovedit mai blânde cu metabolismul de repaus. Am văzut și strategii în care fereastra de timp pentru alimentație sau clasicul fasting conservă mai bine acest metabolism, chiar dacă scăderea ponderală nu este întotdeauna la fel de spectaculoasă ca în alte variante. Din perspectivă clinică, acest compromis poate fi avantajos pentru cine vrea sustenabilitate fără „yo-yo” metabolic.
Privite împreună, aceste observații duc la o concluzie simplă și utilă: nu toate drumurile cu același buget caloric ajung în același loc. Dacă obiectivul tău este să reduci grăsimea centrală, să protejezi masa musculară și să nu pedepsești metabolismul, atunci structura macronutrienților devine la fel de importantă ca totalul energetic. Modelele cu carbohidrați reduși au remodelat cel mai clar circumferința abdominală; abordarea cu proteine adecvate a fost aliatul masei musculare; iar arhitectura izocalorică, gândită cu atenție, a menținut metabolismul de repaus într-o zonă prietenoasă cu menținerea pe termen lung.
Acestea sunt concluziile mele, extrase din studiul realizat în programul meu doctoral și reflectă felul în care privesc astăzi dietele: nu prin prisma unei singure cifre, ci prin calitatea scăderii în greutate — acolo unde contează grăsimea pierdută, mușchiul protejat și un metabolism care rămâne funcțional.
Bibliografie:
