Tiroidita autoimună este la ora actuală una dintre cele mai frecvente boli endocrine și de fapt, cea mai comună cauză de hipotiroidie în regiunile cu aport suficient de iod, fiind un subiect de real interes in special pentru persoanele de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 30-60 de ani. Termenul de „tiroidită” descrie o inflamație la nivelul parenchimului tiroidian, care în acest caz este dată de prezența în serul pacienților a unor anticorpi antitiroidieni: anticorpi anti-tireoperoxidază (antiTPO) și anti-tiroglobulină (antiTg).
CE SIMPTOME APAR ÎN TIROIDITA AUTOIMUNĂ?
Această boală nu prezintă o simptomatologie specifică, însă ea devine clinic manifestă atunci când asociază hipotiroidie. Evoluția bolii este de obicei lent progresivă și nu poate fi prezis momentul debutului hipotiroidiei, pacienții necesitând monitorizare periodică a funcției tiroidiene de către medicul endocrinolog. O parte dintre pacienții diagnosticați cu tiroidită autoimună asociază pentru o lungă perioadă de timp o funcție normal a glandei tiroide. Atunci însă când procesul autoimun duce la distrugerea celulelor foliculare tiroidiene, apare disfuncția tiroidiană, adică hipotiroidia. Aceasta se manifestă clinic cel mai adesea prin oboseală accentuată, instalată progresiv, constipație, creștere în greutate, piele uscată, păr friabil, intoleranță la frig, depresie și tulburări ale ciclului menstrual.
CINE AR TREBUI TESTAT PENTRU ACEASTĂ BOALĂ?
Evaluarea diagnostică se recomandă atunci când există simptomatologie specifică hipotiroidiei sau când hipotirodia a fost diagnosticată incidental prin analizele de rutină, la persoane cu alte boli autoimune cunoscute si semne de hipotiroidie, la rude de gradul I ale unor persoane diagnosticate cu tiroidită autoimună, care prezintă semne de hipotiroidie, la persoane care clinic prezintă creșterea în volum a tiroidei (gușă) precum și în cazul unor tulburări de ciclu menstrual nejustificate sau infertilitate.
CUM SE STABILEȘTE DIAGNOSTICUL?
Diagnosticarea acestei boli este relativ simplă, prin examenul clinic al regiunii cervicale anterioare, documentarea semnelor și simptomelor specifice hipotiroidiei, dozarea anticorpilor anti-tiroidieni, dozarea hormonilor tiroidieni liberi și a hormonului tireotrop (TSH) și efectuarea unei ecografii a regiunii cervicale anterioare. Odată confirmat diagnosticul, controlul bolii este se obține atunci când există o comunicare eficientă și constantă între pacient și medicul său endocrinolog.
CARE ESTE TRATAMENTUL OPTIM?
Pacienții care au funcție tiroidiană normală nu necesită tratament specific. În cazul celor cu hipotiroidie clinică documentată prin analize de laborator, tratamentul este universal și constă în administrarea de hormoni tiroidieni de sinteză: levotiroxină (T4) sodică, sub forma unor comprimate sau soluții cu administrare orală. Este important să informăm pacientul că tratamentul cu levotiroxină va fi administrat toată viața, iar doza de tratament necesită ajustare periodică, initial la 6-8 săptămâni până la stabilirea dozei de întreținere, ulterior la 6-12 luni. Tratamentul are costuri reduse, este foarte eficient și se administrează zilnic, în priză unică dimineața. Administrarea unei doze insuficiente va determina menținerea simptomatologiei specific hipotiroidiei, iar administrarea de levotiroxină în exces va duce la manifestări de hipertiroidie. Un mic procent de pacienți necesită tratament cu asociere de T3 si T4 pentru a obține compensarea funcției tiroidiene.
CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE NUTRIȚIA ÎN TIROIDITA AUTOIMUNĂ?
Ca în fiecare patologie diagnosticată, stilul de viață și aspectele nutriționale reprezintă prima etapă din procesul terapeutic. De această dată există câteva recomandări pe care pacientul ar trebui să le respecte pentru a controla cât de bine semnele și simptomele asociate hipotiroidismului.
În primul rând, orice pacient cunoscut cu această boală trebuie să se asigure că a exclus toate sursele de gluten. Această proteină regăsită în cereale precum grâu, orz, secară poate determina o accelerare a răspunsului autoimun asupra glandei tiroide din cauza structurii moleculare asemănătoare. Aproximativ 5% dintre pacienții cu tiroidită autoimună prezintă și boală celiacă, un procent similar dintre cei cu boală celiacă au și tiroidită autoimună. Asocierea se explică prin prezența unor gene commune ce favorizează dezvoltarea autoimunității. Există studii care au demonstrat un beneficiu în reducerea titrului de anticorpi antitiroidieni la pacienții care urmează diete fără gluten. Totuși, în prezent nu există un consens și pentru că numărul studiilor este limitat nu se recomandă în mod universal adoptarea unei diete fără gluten în boala tiroidiană autoimună.
De asemenea, suplimentarea alimentară poate fi luată în considerare atunci când este necesar. Deficitele nutriționale reprezintă încă o cauză a unei posibile agravări ale simptomatologiei hipotiroidismului. Trebuie acordată o atenție deosebită vitaminei D, Seleniului, acizilor grași omega 3, complexului B și zincului. Seleniul deține numeroase roluri la nivel celular: are efect antioxidant, ajută la funcționarea optimă a sistemului imun și intervine în metabolismul hormonilor tiroidieni (intră în compoziția unor selenoenzime). O altă substanță cu efect antioxidant natural puternic este reprezentată de glutation, cu rol în prevenirea distrugerii componentelor celulare. Surse bogate în glutation le constituie usturoiul, ardeiul roșu, avocado, grapfruitul, piersicile, spanacul, sparanghelul sau roșiile, mango, căpșunile. Iodul în exces trebuie evitat din cauza agravării hipotiroidismului. Printre sursele primare de iod se numără algele și fructele de mare.
Grăsimile trans trebuie înlocuite cu grăsimi naturale, sănătoase. Se va evita pe cât posibil o restricție excesivă a lipidelor. De reținut că, colesterolul este precursorul tuturor hormonilor steroizi. Recomandările nutriționale de grăsimi bune sunt uleiurile vegetale presate la rece, avocado, semințele de floarea soarelui, susan, chia, in auriu sau brun, peștele, unturi vegetale. Proteinele asigură transportul hormonilor tiroidieni în organism. Se recomandă o creștere a aportului proteic, dar la recomandarea medicului ca urmare a verificării funcției renale. Sursa proteică de preferat consumului pacienților cu tiroidită autoimună este reprezentată de cea animală, astfel evitându-se produsele din soia, chiar și cele organice (tofu, batoane energetice, lapte de soia). Soia interferează cu funcția tiroidiană la acești pacienți prin alterarea răspunsului receptorilor celulari. Reducerea aportului de zaharuri comerciale și a cofeinei poate ajuta la combaterea oboselii. Creșterea consumului de vegetale sărace în amidon este o altă alternativă (legume verzi). Evitați pe cât posibil alimentele gușogene. Pot interfera cu funcția tiroidiană, iar consumul cu moderație sau prepararea termică constituie alternative. Printre acestea se numără broccoli, varza de Bruxelles, varza, conopida, soia, ridichiile.
Cu toate că este relativ ușor să acumulați kilograme când aveți hipotiroidism, această afecțiune nu trebuie să fie un obstacol în atingerea greutății ideale. Există o serie de strategii care vă pot fi de folos în gestionarea greutății. Odihna corespunzătoare, optimizarea stilului de viașă și controalele periodice la medicul endocrinolog sunt doar câteva dintre obiectivele pe care ar trebui să le atingeți.
Articol realizat în colaborare cu Dr. Borlea Andreea, Medic Specialist Endocrinologie, Doctor în științe medicale.
