1. GENERALITĂȚI
ADHD, cunoscută și sub denumirea de tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție este caracterizată de prezența a câtorva semne și simptome tipice întâlnite mai frecvent la copii cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani: impulsivitate, neatenție persistentă și hiperactivitate care, de cele mai ulte ori, interferează cu funcționarea corespunzătoare în cadrul atât a unităților școlare, dar și în alte circumstanțe. Pentru a ne gândi la această tulburare, semnele descrise anterior trebuie să fie prezente în două sau mai multe situații. Cu toate că această patologie este diagnosticată mai frecvent în perioada copilăriei și a adolescenței, ea nu lipsește în rândul adulților, astfel că aproximativ un procent de 7 % din populația adultă a globului prezentintă simptome tipice acestui sindrom.
2. CUM SE MANIFESTĂ ADHD?
Semnele și simptomele determinate de către această tulburare neuro-comportamentală pot fi asociate cu un nivel scăzut de dopamină. Neatenția se poate manifesta sub mai multe forme: uitare, dezorganizare, afectarea performanțelor academice, greșeli neglijente, distracție, incapacitatea de a urma instrucțiuni bine stabilite. Hiperactivitatea se poate remarca cel mai frecvent de prezența agitației, dificultatea de a rămâne într-un singur loc și vorbirea excesivă. Impulsivitatea se identifică prin dificultatea de așteptare a rândului, prin luarea unor decizii fără conștientizarea reprecursiunilor, întreruperea altora într-o convorbire. De asemenea, pot fi afectate și funcționarea socială și emoțională, iar pe parcursul vieții pot să apară și alte tulburări psihiatrice, precum anxietatea, depresia sau, în unele cazuri, consumul de substanțe. Băieții sunt de 2-3 ori mai predispuși decât fetele, motiv pentru care afecțiunea este mult mai ușor de recunoscut la genul masculin. Vârsta medie de diagnosticare este de 7 ani, unele cazuri putând să se remită până la vârsta adultă, iar altele să persiste. Noi dovezi indică faptul că există posibilitatea unui debut al ADHD tardiv, chiar în perioada adultă.
3. DIAGNOSTIC
Conform Asociației Americane de Psihiatrie, un diagnostic corect necesită cel puțin 6 simptome de neatenție sau cel puțin 6 simptome de hiperactivitate și impulsivitate, așa cum este precizat în rândurile anterioare. Acestea necesită o durată cel puțin 6 luni, cu un debut înainte de vârsta de 12 ani. Simptomele trebuie să apară în cel puțin 2 locații diferite (spre exemplu, în incinta șcloii, sau în mediul de acasă). De asemenea, trebuie să existe o dovadă concisă de afectare semnificativă din punct de vedere clinic în funcționarea școlară și socială. În același timp, acestea trebuie diferențiat de alte patologii neuro-spihiatrice infantile. Diagnosticul ADHD la adulți poate fi similar cu cel al copiilor, dar de cele mai multe ori este îngreunat de o prezentare mai subtilă, obiectivată prin lipsa hiperactivității
4. ASPECTE NUTRIȚIONALE
S-a observat o incidență mai mare în rândul adolescenților diagnosticați cu ADHD, comparativ populației tinere fără această tulburare. Copiii cu ADHD care nu se află sub tratament cu medicație stimulatoare sunt predispuși la suprapondere sau chiar obezitate de până la 1,5 ori. Copiii și adolescenții din această categorie au tendința de a consuma alimente ușor de procurat cu procente crescute de zaharuri comerciale și grăsimi rele, astfel explicându-se aportul caloric excesiv. Gestionarea greutății la copiii cu ADHD ar trebui să se concentreze asupra comportamentelor alimentare, suplimentar conținutului de nutrienți furnizat. Pe de altă parte, medicamentele stimulatoare (metilfenidatul și dexamfetamina) sunt cunoscute pentru efectele de suprimare a apetitului, cu repercursiuni asupra greutății. Astfel, copiii cu ADHD care au inițiat acest tratament au un risc de 1,6 ori mai mari de a fi subponderali comparativ cu alți copiii. Un punct cheie în conduita terapeutică îl contituie educația nutrițională și insistarea asupra tulburărilor de comportament alimentar.
Alergiile alimentare
Alergiile sunt implicate des în exacerbarea semnelor comportamentale în rândul pacienților cu ADHD. Unii copii pot fi sensibili la alimente precum laptele, ciocolata, soia, gluten, nuci, sau chir surse de salicilat, cum ar fi portocalele, roșiile sau strugurii. Testarea sensibilității la unele produse alimentare poate fi necesară. Coloranții alimentari nu cauzează această tulburare, dar există studii care certifică o exacerbare a tabloului clinic prin consumul acestora. Dietele oligoantigenice, de eliminare sau cu puține alimente constituie o unealtă utilă în tratamentul non-farmacologic prin beneficiul de a controla, într-o oarecare măsură, simptomatologia. Până la 12 % dintre copiii diagnosticați cu ADHD au fost îndrumați spre medicină complementară pentru a reduce semnele tipice, prin eliminarea surselor de alimente care pot predispune la alergii.
Zahărul
Studiile au arătat că dietele cu un conținut limitat de zahăr nu prezentat niciun efect benefic asupra simptomelor comportamentale tipice tulburării de hiperactivitate. În același timp,, studiile nu susțin rolul cauzal al aspartamului în ADHD. Percepțiile și așteptările părinților copiilor diagnosticați cu ADHD sunt realmente un factor major de confuzie în ceea ce privesc cercetările de acest tip. O dietă echilibrată și sănătoasă este recomandată tuturor copiilor, cu sau fără ADHD, iar zaharurile comerciale ar trebui limitate tocmai din motivul pandemiei de obezitate infantilă. Educația nutrițională în rândul familiilor cu copii este imperios necesară, iar explicarea alimentației generale sănătoase în rândul copiilor trebuie explicată pas cu pas. Aportul redus de carbohidrați simpli și creșterea consumului de cereale integrale trebuie încurajat indiferent de situație.
Acizii grași polinesaturați Omega-3 și Omega-6
Există date care susțin faptul că pacienții cu ADHD prezintă nivele scăzute de acizi grași omega-3 și nivele crescute ale acizilor grași omega-6. Această discordanță este considerată ca fiind un bun precursor pentru o producere în exces de citokine proinflamatorii cu alterarea sistemelor neurotransmițătorilor, motiv de exacerbare a simptomatologiei. Nu există dovezi concrete pentru suplimentarea cu Omega-3 în rândul acestor copii, însă aceasta ar trebui luată în considerare dacă există într-adevăr un deficit semnificativ. De asemenea, femeile care au respectat recomendările de supliementare cu acizi grași omega-3 pe perioada sarcinii prezintă un risc mic de a naște copii predispuși la dezvoltarea acestui sindrom.
Micronutrienți (ZINC, FIER)
Zincul constituie un cofactor pentru neurotransmițători, iar carența sa poate fi cauza unei produceri inadecvate de dopamină. De asemenea, carența de zinc se întâlnește frecvent și poate fi cauza unui declin cognitiv. Prevalența este crescută în rândul copiilor hiperactivi, comparativ cu ceilalți. La copiii cu deficit al acestor substanțe nutritive, suplimentarea adecvată a condus la îmbunătățiri ale comportamentului. Un studiu recent, realizat în 2017 a concretizat că pacienții cu ADHD prezintă nivele scăzute de hemoglobină, celule roșii dar și depozite de fier din organism, comparativ cu populația sănătoasă. Anemia produce o creștere a dopaminei la nivel extracelular, iar suplimentarea cu fier în rândul copiilor cu anemii documentate poate chiar să determine o diminuare a hiperactivității și a deficitului de atenție.
ADHD este renumit pentru afectarea modalității de concentrare și scăderea performanțelor școlare în rândul copiilor și a adolescenților, dar și în perturbarea relațiilor interumane. Există diverse modalități de tratament, personalizate în funcție de fiecare caz de către medicul specialist psihiatru. Cu toate acestea, managementul terapeutic non-farmacologic constituie o treaptă esențială: terapia comportamentală și educația nutrițională prin întocmirea unei diete oligoantigenice pot fi încercate separat sau concomitent cu medicația prescrisă.
Mai multe informații despre tulburarea de hiperactivitate și deficit de atenție puteți găsi, accesând link-ul către Clinica Albion Medical.
