Relația dintre diabetul zaharat de tip 2 și MAFLD (Metabolic Associated Fatty Liver Disease) este una complexă și bidirecțională. Acești doi termeni definesc afecțiuni cu o prevalență aflată într-o continuă creștere în rândul populației la nivel global, fiind strâns legate de stilul de viață sedentar care asociază și o alimentație necorespunzătoare. În ultimii ani, MAFLD și diabetul de tip 2 au devenit adevărate epidemii, având implicații serioase pentru sănătatea publică, i legătura dintre cele două afecțiuni fiind crucială în înțelegerea și gestionarea optimă și multidisciplinară. În continuare, vom analiza detaliat relația dintre diabetul zaharat de tip 2 și MAFLD, mecanismele prin care acestea se influențează reciproc și importanța unui management adecvat.
Ce înseamnă mai exact MAFLD și cum se diferențiază de NAFLD? MAFLD este un termen nou introdus pentru a descrie o boală hepatică caracterizată prin acumularea de grăsime în ficat în absența unui consum semnificativ de alcool. Anterior cunoscută sub denumirea de NAFLD (Non-Alcoholic Fatty Liver Disease), această condiție afectează aproximativ 25-30% din populația globală, fiind și mai prevalentă în rândul persoanelor cu obezitate și diabet zaharat de tip 2.
Noua denumire, MAFLD, subliniază mai exact relația cu tulburările metabolice și elimină distincția care anterior excludea pacienții cu consum moderat de alcool. MAFLD recunoaște impactul major în dezvoltarea bolii hepatice și asocierea strânsă cu alte afecțiuni metabolice, în special cu diabetul zaharat de tip 2.
După cum bine este cunoscut, persoanele cu diabet zaharat tip 2 prezintă un risc crescut de a dezvolta complicații multiple, inclusiv MAFLD. Relația dintre diabetul zaharat de tip 2 și MAFLD este bidirecțională și complexă. Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta MAFLD, iar pacienții cu MAFLD au un risc mai mare de a dezvolta sau agrava diabetul zaharat de tip 2. Mai mult decât atât, studiile arată că aproximativ 70% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au și MAFLD. Principala legătură între aceste două afecțiuni este rezistența la insulină, un mecanism comun care stă la baza ambelor afecțiuni. De asemenea, pacienții cu diabet au tendința de a prezenta un grad moderat de inflamație cronică, care agravează leziunile hepatice și favorizează progresia de la ficatul gras la forme mai severe ale bolii hepatice, cum ar fi steatohepatita non-alcoolică, fibroza sau chiar ciroza. La rândul său, prezența MAFLD poate agrava controlul glicemic la persoanele cu diabet zaharat de tip 2. Ficatul joacă un rol central în reglarea metabolismului glucozei. Atunci când ficatul este afectat, funcția sa metabolică este perturbată, ceea ce poate duce la o producție anormală de glucoză și la o rezistență sporită la insulină, sau în cazuri avansate ale bolii la incapacitatea de a produce suficientă glucoză, cu hipoglicemii secundare. Acest ciclu vicios face ca persoanele cu diabet zaharat tip 2, care asociază și MAFLD să fie mai dificil de tratat și să aibă un risc crescut de complicații cardiovasculare și metabolice. Un studiu publicat în The Lancet a arătat că pacienții cu diabet zaharat de tip 2 și MAFLD au un risc mai mare de deces din cauze cardiovasculare decât cei care au fost diagnosticați doar cu diabet.
Pentru a înțelege mai bine relația dintre diabetul zaharat de tip 2 și MAFLD, este esențial să analizăm mecanismele fiziopatlogice comune acestor afecțiuni. Rezistența la insulină este mecanismul cheie care determină legătura dintre diabetul de tip 2 și MAFLD. În diabetul de tip 2, celulele nu mai răspund eficient la acțiunea insulinei, ceea ce duce la o creștere compensatorie a nivelurilor acestui hormon. La nivel hepatic, producția de glucoză nu poate fi suprimată și, în același timp, hiperglicemia cronică va stimula sinteza de lipide, conducând la acumularea de grăsimi la nivelul ficatului. Pe de altă parte, ambele afecțiuni sunt asociate cu inflamația cronică de grad moderat, care agravează disfuncția metabolică. Țesutul adipos în exces la persoanele cu diabet și obezitate eliberează o serie de citokine pro-inflamatorii, cum ar fi TNF-α și IL-6, care contribuie la inflamația hepatică și la dezvoltarea NASH, o formă mai severă a MAFLD.
Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 și MAFLD sunt expuse unui stres oxidativ crescut. Producția excesivă de radicali liberi duce la distrugerea celulelor hepatice și la progresia bolii spre fibroză și ciroză. Legătura strânsă dintre diabetul de tip 2 și MAFLD are implicații clinice semnificative, deoarece prezența celor două afecțiuni simultan poate agrava evoluția fiecăreia dintre ele. Pacienții care suferă de ambele boli sunt mai predispuși la: complicații cardiovasculare, progresia bolii hepatice către ciroză și chiar carcinom hepatocelular sau complicații cronice ale diabetului zaharat.
Cum poate fi gestionată această relație complicată? Gestionarea diabetului zaharat de tip 2 și a MAFLD necesită o abordare integrată, care să vizeze atât îmbunătățirea controlului glicemic, cât și reducerea acumulării de grăsimi în ficat. În primul rând, pierderea în greutate este cel mai eficient tratament atât pentru MAFLD, cât și pentru diabetul de tip 2. O reducere cu 5-10% din greutatea corporală poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină și reduce inflamația hepatică. Abordarea individualizată a dietei mediteraneene și activitatea fizică regulată sunt esențiale pentru a obține și menține aceste rezultate. Managementul optim al diabetului zaharat tip 2 la medicul specialist diabetolog și autocontrolul glicemic reprezintă alte etape imperios necesare în cazul acestor pacienți. Mai mult decât atât, pacienții cu diabet zaharat de tip 2 ar trebui să își monitorizeze regulat sănătatea ficatului. Testele neinvazive, cum ar fi elastografia hepatică, pot ajuta la evaluarea severității steatozei și a fibrozei, dar și efectuarea regulată a profilului hepatic în setul complex al analizelor de laborator trebuie să fie luată în calcul.
Relația dintre diabetul zaharat de tip 2 și MAFLD este una puternică și bidirecțională, ambele afecțiuni având un impact negativ asupra sănătății metabolice. Rezistența la insulină, inflamația cronică și stresul oxidativ joacă roluri centrale în legătura dintre aceste două boli. Managementul multidisciplinar, care vizează pierderea în greutate, îmbunătățirea controlului glicemic și reducerea inflamației hepatice, este esențial pentru prevenirea complicațiilor în rândul acestor pacienți.
Referințe:
- Eslam M, Sanyal AJ, George J. MAFLD: A consensus-driven proposed nomenclature for metabolic associated fatty liver disease. Gastroenterology. 2020;158(7):1999-2014.
- Targher G, Byrne CD. Non-alcoholic fatty liver disease: an emerging driver of the type 2 diabetes epidemic. Diabetes Care. 2021;44(1):216-224.
- Younossi ZM, Koenig AB, Abdelatif D, Fazel Y, Henry L, Wymer M. Global epidemiology of nonalcoholic fatty liver disease—Meta‐analytic assessment of prevalence, incidence, and outcomes. Hepatology. 2016;64(1):73-84.
- Bril F, Cusi K. Management of nonalcoholic fatty liver disease in patients with type 2 diabetes: A call to action. Diabetes Care. 2017;40(3):419-430.
- Chalasani N, Younossi Z, Lavine JE, Diehl AM, Brunt EM, Cusi K, et al. The diagnosis and management of non‐alcoholic fatty liver disease: Practice guidance from the American Association for the Study of Liver Diseases. Hepatology. 2018;67(1):328-357.