După cum bine este cunoscut, obezitatea este o boală frecvent întâlnită atât în rândul adulților, cât și în rândul copiilor, fiind considerată a fi o adevărată problemă majoră de sănătate publică. De-a lungul timpului, studiile clinice au identificat mijloacele fiziopatologice care stau la baza acesteia, diversii hormoni implicați, dar și vastele modalități terapeutice care ar putea să combată creșterea zilnică a cazurilor raportate. Cu toate acestea, definiția clasică raportată prin calcularea bine-cunoscutului index de masă coproral a fost considerată a fi insuficientă pentru documentarea obezitătății dat fiind faptul unei repartiții unice de la o persoană la alta a țesutului adipos la nivelul organismului. Astfel, identificarea obezității ca o boală cronică bazată pe adipoziție sau ABCD este de o importanță majoră în lumea studiului acestei patologii, însușind 3 criterii semnificative, respectiv etiologia obeziătății (factorii care au stat la baza apariției sale), gradul de adipoziție repartizat și riscurile asociate pentru calitatea vieții. Conform propunerii Asociației Europene de Studiu a Obezității aceasta ar putea fi formula ideală de încadrare și definire a obezității.
Indicele de masă coporală reprezintă la ora actuală o modalitate simplă, ieftină și ușoară de identificare și monitorizare în timp a statusului nutrițional, însă există unele tipologii, precum vârstnicii care prezintă o diminuare a țesutului muscular sau atleticii, care dețin o greutate corporală crescută, predominant prin amplificarea procentuală a țesutului muscular, în care doar calculul rapid al IMC poate să nu încadreze corect aceste categorii în clasificarea clasică a statusului nutrițional. Mai mult decât atât, a fost demonstrat faptul că obezitatea definită doar cu ajutorul IMC constituie o afecțiune eterogenă cu implicații metabolice și cardiovasculare semnificative, care variază în funcție de vârstă și sex, nereflectând astfel complexitatea reală a acestei patologii.
Țesutul adipos deține o dinamică metabolică impresionantă, iar disfuncția acestuia apare frecvent din cauza extinderii procentuale și/sau din cauza distribuției nesănătoase, mai exact la nivel abdominal și în jurul organelor, rezultând astfel un risc cardiometabolic, risc care ar trebui identificat la fiecare persoană supraponderală sau cu antecedente familiale. Cu toate că distribuția adipozității constituie un factor important pentru coborbidităție asociate, implementarea analizării acesteia cu ajutorul tehnologiei moderne de boimpedanță îrămâne încă o provocare în lumea medicală. Pe lângă cele prezentate anterior, pentru a îndeplini criteriile care definesc boala cronică bazată pe adipoziție, este necesară și evaluarea funcției secretorii a țesutului adipos. Totodată, identificarea unei posibile interacțiuni nefavorabile a hormonului sațietății la nivelul sistemului nervos central aduce beneficii pentru completarea nedumeririlor.
ABCD necesită tratament și monitorizare pe tot parcursul vieții deoarece dereglările funcției țesutului adipos sau adiposopatia contribuie în mod real la apariția complicațiilor metabolice, precum diabetul zaharat de tip 2 sau hipecolesterolemia. În prezent, concentrarea pe optimizarea acestor disfuncții dar și pe scăderea în prealabil a procentului și localizarea distribuției țesutului adipos constituie un efort susținut în domeniul de cercetare.
Astfel, obezitatea este un termen imprecis, care se bazează exclusiv pe determinarea IMC ar trebui în curând să fie înlocuit de un termen de diagnostic, care deține capacitatea de a descrie o patologie în ansamblu, să promoveze screening-ul adecvat prin intermediul protocoalelor standardizate de prevenire și să implementeze conduite terapeutice otpime individualizate în funcție de fiecare individ în parte. Această terminologie recent implementată ar fi ideală pentru a înlocui standardul de suprapondere sau obezitate atât din perspectiva discriminării pacienților cu această patologie, dar și pentru a oferi o seriozitate suplimentară având în vedere complexitatea și complicațiile asociate.
