Ce se află în realitate în umbra acestor două patologii și cât de importantă este legătura dintre cele două vom vedea în acest articol. Sindromul metabolic reprezintă un complex de asocieri între factorii de risc metabolici și cardiovasculari. Cunoscut pentru o rată crescută de mortalitate și morbiditate la nivel global, prevalența sindromului metabolic se încadrează pe o pantă ascendentă în ultimele decenii, odată cu explozia epidemiei de obezitate, a sedentarismului și a excesului caloric necontrolat, încă de la vârste tinere.
Asocierea riscului de cancer de sân cu sindromul metabolic este îngrijorătoare din cauza frecvenței sindromului metabolic, a ratei crescute de persoane cu obezitate și dislipidemii la nivel mondial, din cauza alimentației necorespunzătoare și a stilului de viață haotic întâlnit din ce în ce mai des în ultima vreme. Excesul de grăsime corporală, regăsită mai ales la nivel abdominal (obezitate de tip android) dar și perivisceral, favorizează inflamația cronică. Țesutul adipos deține celule ce produc molecule de natură proteică, numite citokine, care călătoresc de-a lungul întreguluiorganism, favorizând inflamația și unele leziuni precursoare apariției tumorilor maligne. Aceste proteine pro-inflamatorii declanșează prin alte mijloace etape care au drept consecință o diminuare a sensibilității la insulină.
Odată cu apariția acestui efect, pancreasul are tendința de a secreta din ce în ce mai mult. Așadar, rezistența la insulină pare să joace un rol important în legătura dintre sindromul metabolic și cancerul de sân post-menopauză. S-a constat că nivelurile ridicate de insulină circulantă declanșează căi care determină creșterea și reproducerea celulară. De asemenea, este stimulată și producerea de factor de creștere IGF-1 (măsurarea indirectă a hormonului de creștere GH, amândoi fiind hormoni polipeptidici cu rol vital în dezvoltarea corespunzătoare a oaselor și a altor țesuturi) la nivel hepatic. Suplimentar, celulele canceroase cu localizare mamară dețin receptori pentru acest factor de creștere, devenind destul de sensibile la aceste semnale.
Excesul de țesut adipos peri-abdominal, inflamația și rezistența la insulină aparțin unui cansamblu care creează un mediu oportun promovării dezvoltării și progresiei cancerului de sân la femeile aflate în postmenopauză. Prin urmare, cele trei condiții aparțin, în același timp tiparului sindromului metabolic.
Pe de altă parte, nivelurile crescute de estrogen aparțin acestui fundal patologic. S-a demonstrat faptul că tumorile mamare estrogen-dependente sunt asociate în special cu obezitatea. După instalarea menopauzei, se consideră că țesutul adipos ar constitui “sursa” principală a producerii de estrogen. Astfel, cu cât procentul de masa adipoasă este mai mare înseamnă că disponibilitatea de estrogen pentru favorizarea tumorilor sensibilie la acest hormone este mai mare. În aceeași măsură, nivelul de citokine circulante este crescut, iar adiponectina (cu rol aniinflamator) scade, producția de estrogen are o rată mai crescută.
Pentru a nu generaliza informațiile și pentru a nu induce teamă, sunt necesare mult mai multe cercetări pentru înțelegerea corectă a acestor mecanisme și dacă acest aspect semnalează un risc crescut de cancer mamar postmenopauză și în rândul acestor femei. Până atunci, sindromul metabolic este considerat un factor de risc, alături de: sex (cancerul mamar în rândul bărbaților este estimat a fi de doar 1 % comparativ cu femeile), antecedente familiale (5-10% dintre cancerele mamare prezintă predispoziție genetică), mutații genetice mai rare, istoric menstrual ( menarha sau primul ciclu menstrual apărut la o vârstă timpurie sub 12 ani și climaxul sau instalarea menopauzei tardive după vârsta de 55 de ani), afecțiuni mamare benigne, hormonoterapia asociată, etc.
Se recomandă luarea în considerare a următoarelor aspecte:
1. Greutatea. Studiile clinice realizate în cadrul Institutului American de Cercetare în domeniul Cancerului demonstrează faptul că fiecare creștere sau scădere a IMC este asociată cu modficări în ceea ce constă riscul de cancer de sân post-menopauză. Așadar, riscul este mai mic, cu cât IMC se încadrează în țintele normale. Pierderea modestă în greutate, cu atingerea apropiată greutății ideale, are un efect benefic metabolic, astfel promovând scăderea rezistenței la insulină și prevenirea diabetului zaharat de tip 2.
2. Activitatea fizică ajută dincolo managementul greutății corporale. Numai un procent de 21% dintre adulți îndeplinesc recomandările în ceea ce definește activitatea fizică. Nu vei cântări mai puțin mâine pentru că ai mers astăzi, dar sensibilitatea la insulină este considerabil îmbunătățită timp de 24 până la 48 de ore după efectuarea activității fizice. De asemenea, factorii de risc cardiovascular își fac apariția inevitabil odată cu instalarea menopauzei, iar o activitate fizică moderată (recomandările sunt în funcție de fiecare persoană în parte) a 150 minute/ săptămânal împărțite în 3 ședințe au arătat efecte semnificative în rândul acestora. Se adaugă o nouă perspectivă plimbării tale zilnice și un nivel crescut de motivație atunci când vine vorba nu doar de greutate corporală, ci se de prevenirea bolilor cardiovasculare, sindromului metabolic și a dezvoltării unor eventuale formațiuni tumorale.
3. Alimentația ne poate fi prieten sau inamic, în funcție de modul în care abordăm situația. Sarcinile în ceea ce privesc efectele descrise anterior pot fi dubate ca urmare a limitării consumului de alimente procesate, a băuturilor îndulcite și a zaharurilor comerciale. S-a constat faptul că, prin consumarea frecvente a unei cantiăți crescute de glucide cu absorbție rapidă, rezistența la insulină poate fi amplificată datorită efectului hiperglicemiant al acestor categorii alimentare și, secundar, a ratei crescute de secreție insulinică la nivel pancreatic. Obiceiurile alimentare sănătoase bazate pe plante sau dietele vestice ajută orientează legumele, fructele, cerealele integrale și legumele ca fiind personajul principal al farfuriei. Acestea tind să fie mai puțin concentrate în calorii decât alte alimente, așadar consumarea unor porții care potolesc foamea poate fi realizată și fără a accentua creșterea în greutate. Scăderea sau adaptarea dimensiunilor porțiilor ajută la prevenirea salturilor hiperglicemice și a insulinemiei. Dietele cu un conținut ridicat de fibre alimentare dețin efecte benefice, precum echilibrarea microbiomului intestinal, încetinesc ritmul de absorbție alimentară, menținând astfel un nivel optim al glicemiei. Prin urmare, fibrele alimentare pot ajuta la scăderea rezistenței la insulină. Nutrienții antioxidanti din aceste alimente pot sprijini apărarea împotriva inflamației și a efectelor nefavorabile pe care le-ar produce. Numeroși compuși naturali din aceste alimente arată potențialul de a afecta expresia genelor în moduri care ar putea activa genele supresoare de tumori, prin posibilitatea de a declanșa semnalizarea celulară, a cărui rol este de a încetini creșterea anormală a celulelor.
În cea mai mare măsură depinde de noi și de alegerile pe care le luăm pentru a putea preveni sau chiar stagna gradul evolutiv al unei patologii. Perseverența, motivația și susținerea celor din jur contribuie în mod egal în ducerea la bun sfârșit a acestor acțiuni pro-sănătate, pro-viață.
