Fatphobia reprezintă conform dicționarului Macmillan aversiunea sau frica irațională față de persoanele cu obezitate sau pentru obezitate în general. Aceasta nu conduce în marea majoritate a timpului către critici de natură verbală, însă implică totuși o teamă generală pentru țesutul adipos în exces. Pentru a putea combate această situație, înțelegerea și sprijinul, cu înlăturarea stigmatizării față de pacienții cu obezitate constituie cea mai bună variantă. Impresiile diverse perpetuează aceste stereotipuri negative, discrimând în această manieră obezitatea prin toată complexitatea ei. Astfel, prejudecăți legate de obezitate precum și implementarea ideii că oamenii cu surplus ponderal ar putea închipui figurine leneșe sau neglijente constituie o altă manieră de înfățișare a fatphobiei.
Autoarea Virgie Tovar afirmă concis perspectiva sa despre această formă de discriminare drept definirea fatphobiei ca o manifestare de bigotism, evidențiind astfel ideea că persoanele cu obezitate sunt considerate a fi inferioare din punct de vedere fizic, intelectual și moral. Astfel, gazda potcastului The Rebel Eaters Club subliniază că unele comportamente sunt grupate în jurul unui astfel de sistem de credințe.
Principala diferență dintre shaming și fobie constă în intenția de a face o persoană să simtă sentimentul de rușine, însă, cu toate acestea, subiectul de față poate realiza uneori acest aspect din cauza stigmatului larg răspândit. Există multiple perspective prin care fatphobia se poate manifesta împotriva persoanelor cu obezitate. De exemplu, mass-media deține o parte considerabilă din vina pentru negativarea imaginii corporale, pentru comentariile critice, uneori chiar derogatorii împotriva persoanelor cu obezitate și, în prealabil, asupra consecințelor pentru scăderea stimei și iubirii de sine.
Din fericire, înaintarea spre acceptarea persoanelor cu obezitate, pentru etichetarea frumosului sub diverse aspecte corporale, integrarea psihologică și diversele campanii împotriva acestui subiect tind să fie din ce în ce mai vizibile. O altă modalitate de manifestare constă în exprimarea sfaturilor și opiniilor necerute atât între cunoștințe, cât și în cadre sociale mai largi.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, consecințele fatphobiei sunt multiple: accentuarea anxietății, depresie, scăderea stimei de sine, sentimente de singurătate, emoții negative, care de altfel pot agrava tulburările de comportament alimentar, evitarea îngrijirilor medicale, fiind o adevărată provocare în conduita terapeutică ulterioară.
Un studiu realizat în 2015 de Phelan a demonstrat că multe cadre medicale sau alți furnizori de servicii medicale prezintă o atitudine negativă, reticentă și divesre stereotipuri atunci când discutăm despre persoanele cu index de masă crescut. Acest aspect poate conduce secundar către o posibilă influențare a percepției persoanei în cauză, a comportamentelor interpersonale și nu în ultimul rând către susceptibilitatea la îngrijirile medicale. Cu alte cuvinte, medicii sunt predispuși să afirme că străduința spre atingerea greutății optime este net superioară în detrimentul uno investigații mai amănunțite și abordării multidisciplinare a situației.
Există dovezi semnificative că femeile cu suprapondere sau obezitate câștigă mai puțin odată cu creșterea ponderală comparativ cu bărbații. Surplusul ponderal în rndul femeilor afectează potențialul de înaintare în grad la locul de muncă. O lucrare realizată în cadrul Facultății de Drept de la Universitatea Vanderbilt a constatat că femeile cu suprapondere au țanse mai mari să profeseze în locuri mai puțin plătite. Tovar afirmă și de această dată că persoanele supraponderale/cu obezitate sunt în realitate îndrumați către locuri de muncă cu activitate fizică amplificată.
Cercetările recente pot releva multe despre opiniile și atitudinile oamenilor față de persoanele marginalizate. Un alt studiu realizat în aul 2014 a analizat un număr de 4,4 milioane de teste de opinie explicite pentru examinarea schimbărilor de-a lungul timpului în atitudinile oamenilor cu privire la greutate și excesul ponderal, alături de alte aspecte, precum etnia, culoarea pielii, orientarea sexuală și vârsta. S-a constatat astfel că în ultimul deceniu aceste opinii tind spre neutralitate, însă neschimbată a fost abordarea față de obezitate.
Concluzionând cele menționate anterior, nu există dovezi clare care să susțină o eventuală corelație între amplificare a motivației în ceea ce constă scăderea ponderală sau atingerea obiectivelor și insistarea asupra problemei actuale, chiar ar putea fi o abordare contraintuitivă a gradului motivațional. Abordarea stigmatizării legate de greutate este esențială pentru prevenția și managementul optim al persoanelor cu obezitate.
