Diabetul zaharat, una dintre patologiile cu o prevalență în creștere, este o boală metabolică cronică cu multiple complicații, caracterizată prin niveluri crescute de glucoză din sânge.
Atât boala în sine, cât și comorbiditățile asociate constituie mari probleme de sănătate publică. Pe lângă complicațiile cunoscute și frecvent discutate ale diabetului zaharat (retinopatia diabetică, boala cronică de rinichi, bolile cardiovasculare și complicațiile acute), se numără și disfuncția erectilă, care recent a fost considerată a fi un subiect important de dezbătut în rândul acestor pacienți, însă, din nefericire nu este foarte mult luat în considerare în zilele noastre. Prevalența DE este de aproximativ 3,5 ori mai mare la bărbații cu DZ decât la cei fără DZ, aceasta crescând odată cu durata în ani și severitatea diabetului zaharat, dar și cu vârsta pacientului și este independentă de tipul acestuia. Diabetul zaharat este un model de disfuncție erectilă în sine având în vedere faptul că mecanismele etiopatogenice comune ale celor două afecțiuni. Disfuncția erectilă apare cu 5-10 ani mai repede în rândul pacienților diabetici și se manifestă într-un mod mult mai sever.
De-a lungul timpului, au fost concretizate diverse definiții ale disfuncției erectile, însă actualmente este definită ca fiind o incapacitatea de a obține și menține o erecție necesară actului sexual reușit. Etiologia disfuncției erectile este complexă și cuprinde diverși factori nemodificabili și modificabili, prezenți de cele mai multe ori concomitent și se pot influența reciproc. Cauzele psihogene și organice sunt descrise în mod clasic, însă chiar dacă există o cauză organică doumentată, inevitabil va exista și o alterare psihologică. Cu toate acestea, cauzele psihogene sunt relativ frecvente în rândul pacienților de sex masculin. Factorii emoționali care participă la declanșarea și menținerea disfuncției erectile, fiind astfel permanenți (anxietatea, multiplele conflicte în cuplu, alterarea imaginii proprii, comunicare insuficientă cu partenera, cunoștiințe insuficiente despre contactul sexual, debutul unei patologii psihiatrice).
Factorii de risc obișnuiți sunt multipli și constituie un ansamblu a tuturor factorilor potențiali care întrețin disfuncția erectilă. Aceasta constituie o formă de manifestare a disfuncției endoteliale, mecanism cunoscut ca fiind esențial în procesul de formare a bolii arteriale aterosclerotice. Diversele forme de hipercolesterolemie determină o alterare a musculaturii netede la nivelul corpilor cavernoși prin intermediul inhibiției oxidului nitric. De asemenea, tot în cadrul modificării profilului lipidic, un nivel crescut al LDLc este un precursor stabil de alterare a mecanismului veno-ocluziv, iar disproprția dintre nivelul fracțiunilor colesterolului, respectiv HDLc și LDLc sunt factori independenți de risc pentru disfuncția erectilă. Prin urmare, există o multitudine de factori comuni pentru diabetul zaharat și disfuncția erectilă. Cu toate că tratamentul cronic cu statine determină în prealabil o diminuare a severității și prevalenței disfuncției erectile, instalarea în timp a hipogonadismului la vârsnic.
Pe de altă parte, o altă caracteristică comună a celor 2 afecțiuni este reprezentată de stresul oxidativ. Hiperglicemia cronică este asociată cu o producție în exces a speciilor reactive de oxigen și, implicit, cu amplificarea stresului oxidativ, existând astfel o serie de evenimente care se desfășoară în rândul pacienților cu diabet zaharat, care pot fi considerate aspecte de prevenție pentru disfuncția erectilă.
Asociere factorilor somatici, precum neuropatia somatosenzitivă, neuropatia autonomă, boala vasculară, disfuncția endotelială, anomalii metabolice, hipogonadism și modificările structurale, funcționale cavernoase cu factorii psihogeni (depresie, anxietate, tulburări de comportament) constituie aspecte esențiale de luat în considerare în patogenia alterării erectile la pacientul cu diabet zaharat.
