Bolile inflamatorii intestinale dețin o evoluție cronică și prezintă un substrat necunoscut din punct de vedere etiopatogenic. Acestea includ boala Chron dar și rectocolita ulcerohemoragică. În apariția lor sunt implicați diverși factori, însă originea certă încă nu este cunoscută. Printre factori determinanți se numără componenta genetică asociată microbiotei intestinale, stilul de viață, alimentația, care împreună determină un răspuns autoimun, secundar căruia este accelerat procesul inflamator la nivelul tractului gastrointestinal. De asemenea, fumatul reprezintă deține un impact major. Studiile în acest domeniu au demonstrat că un consum frecvent și bogat în grăsimi saturate și acizi grași polinesaturați a fost asociat cu o incidență crescută a bolilor inflamatorii intestinale comparativ cu populațiile adepte unei diete mediteraneene, care include un aport zilnic de fructe, legume și fibre. Un spectru destul de larg este inclus în relația alimentație-patogeneză în rândul bolilor inflamatorii intestinale, considerându-se în prezent că procesul inflamator cronic de la nivel intestinal este accelerat și de această componentă.
Evaluarea statusului nutrițional al unui pacient diagnosticat cu boala Chron sau cu rectocolită ulcero-hemoragică este extrem de important și instituirea cât mai precoce a etapei nutriționale în conduita terapeutică complexă este primordială. Astfel, malnutriția protein-calorică este întâlnită într-un procent de până la 75% dintre pacienți, iar prevenția și tratarea corectă reprezintă de cele mai multe ori o provocare din punct de vedere terapeutic. Malnutriția a fost obiectivată mai des în rândul persoanelor cu boala Chron comparativ cu rectocolita ulcerohemoragică, raportându-se astfel la diferitele localizări. Astfel, aceasta a fost constatată atât în perioada de remisiune, cât și în puseele de activitate ale bolii.
Reducerea aportului alimentar secundar episoadelor de greață, vărsături, diaree, malabsorbția nutrienților ca urmare a reducerii suprafețelor de absorbție a nutrienților, diversele interacțiuni medicamentoase dar și pierderile intestinale constituie câteva dintre cauzele apariției acestei condiții patologice.
Terapia medical nutrițională deține rolul major de prevenire sau tratare a eventualelor deficite nutritive în rândul acestor pacienți. Stabilirea porțiilor, asigurarea unor condiții ideale de preparare, evaluarea necesarului nutrițional, precum și valoarea energetică și calitativă a alimentelor reprezintă doar câteva dintre etapele conduitei nutriționale. Statusul nutritional al pacientului și intervalul de timp în care alimentația orală nu este permisă dictează indicațiile de administrare enterală sau parenterală a macronutrienților, respectiv micronutrienților.
Necesarul energetic în repaus este același atât în rândul pacienților cu boli inflamatorii intestinale, cât și la subiecții sănătoși, însă corecțiile nutriționale sunt posibile doar prin respectarea în prealabil a recomandărilor nutriționale individualizate în funcție de aspectele menționate anterior. Consumul alimentelor bogate în fibre este complet contraindicat în puseele acute din boala Chron, iar în cazul rectocolitei ulcerohemoragice se vor evita alimentele sau băuturile bogate în cafeină pentru a preveni accelerarea tranzitului intestinal, respectiv creșterea numărului de scaune.
Proteinele dețin și ele un rol important în rândul acestor pacienți, astfel a fost înregistrat un procent considerabil de pacienți cu hipoalbuminemie chiar și în perioadele de remisiune.
Restricțiile provenite din diete neconsolidate pot determina carențe vitaminice. Așadar, până la 90% dintre pacienții cu boli inflamatorii intestinale prezintă deficit de fier, fiind, de asemenea, cea mai frecventă cauză de anemie în rândul acestor pacienți. Scăderea absorbției secundar procesului inflamator, dar și ca urmare a unor alte complicații pot fi totodată cauze ale deficitului de fier. Deficitul de acid folic a fost raportat mai frecvent secundar agenților medicamentoși, precum metotrexat sau sulfasalazina în rândul acestor pacienți. Nivelul vitaminei B12 necesită în prealabil monitorizare regulată la toți pacienții cu afectarea ileonului, iar deficitul trebuie corectat prin administrare intramusculară. Recent au fost documentate asocieri între nivelul scăzut al vitaminei D și prevalența bolilor inflamatorii intestinale, astfel suplimentarea cu vitamina D poate fi utilă atât pentru creșterea densității mineral osoase, cât și în scop terapeutic.
Malnutriția protein-calorică, dar și deficitele nutritive secundare apărute în rândul pacienților diagnosticați cu boli inflamatorii intestinale conduc către afectarea calității vieții, iar asigurarea suportului nutritional optim alături de echipa medical multidisciplinară deține un rol essential în monitorizarea pe termen lung.
